Eveniment

Ultimele noutăți despre drumul expres Târgu Jiu – Craiova

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, cu care a discutat despre drumul expres Târgu Jiu – Craiova.

Cosmin Popescu a spus că, după întâlnirea cu ministrul Transporturilor, este încrezător că în perioada următoare vor fi încheiate contractele pentru proiectarea și execuția celor cinci loturi: „Am discutat cu domnul ministrul Șerban. Avem și o analiză a contractelor, dar din păcate s-a întârziat partea de evaluare a celor cinci loturi rămase. Așa cum știți pentru un singur lot s-a desemnat câștigătorul, chiar dacă s-a urmat și o procedură de contestație la CNSC, urmat de Curtea de Apel.

Vor fi finalizate aceste proceduri, dar contractele vor fi semnate după aprobarea bugetului. Condiția esențială este existența unui studiu de angajament pentru semnarea actului. Eu am speranțe după discuția avută cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, că lucrurile sunt în parametri și Guvernul și va respecta angajamentul față de cetățenii din Dolj și Gorj, care au contribuit de-a lungul timpului pentru dezvoltarea economică a României prin cărbunele și energia produsă. Drumul expres este o gură de oxigen și un reper important pentru ceea ce vrem să construim în perioada următoare“.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *