
Rămășițele pământești ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi readuse în țară și înhumate lângă Palatul Culturii.

Rămășițele pământești ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi readuse în țară și înhumate lângă Palatul Culturii.
Potrivit sursei citate, demersurile de repatriere a ultimului domn al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, ale cărui rămășițe sunt înhumate în apropiere de Paris, au fost purtate cu familia moștenitoare, moștenitorul de drept, precum și cu autoritățile franceze.
„Domnitorul Grigore Alexandru Ghica va fi astfel adus la Iași, unde sunt înmormântați și alți domnitori care au fost personalități istorice importante precum Dimitrie Cantemir, Vasile Lupu și Alexandru Ioan Cuza. Rămășițele domnitorului vor fi deshumate pe 7 noiembrie, dintr-un cimitir din Franța, și vor fi aduse la București pe 8 noiembrie”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.
Primarul Iașiului a menționat că procesiunea de reînhumare în țară a ultimului domnitor al Moldovei va fi una specială.