Acuzații grave la adresa unui preot din Gorj! Protoieria Târgu Jiu Sud cercetează însă reclamația adresată de membrii unei familii îndoliate din localitatea gorjeană Gârbovu, ce aparține de orașul Turceni, semnatarii relatând, în scris, că sunt supărați că rudă decedată le-a fost înmormântată pe repede înainte, asta deoarece preotul paroh din localitate mai avea, în ziua respectivă, de oficiat o nuntă și un botez!
Pentru graba preotului, se arată în reclamație, cortegiul funerar nu ar mai fi trecut pe la casa celui decedat iar enoriașii ar fi fost obligați să îl petreacă, pe ultimul drum cu mașinile personale.. Preotul nu s-a grăbit însă la fel de tare și când a fost vorba să încaseze pentru prestația făcută, din păcate pe jumătate, primind 1500 de lei pentru serviciul religios făcut la foc automat și spunând chiar rudelor că, defunctul, mort într-un azil din Craiova, are datori încă la parohie pe care rudele celui decedat trebuie să le achite cât mai repede!
Datorii și după moarte!
Drept urmare, cei din familie spun că au considerat că trebuie să facă acest incident public deoarece membrilor din comunitatea îmbătrânită le este frică și să moară, pentru că la pretențiile ridicate financiare are popii din sat, nu ar avea bani de înmormântare..
Ion Trăistaru(70 de ani) din localitatea Gârbovu, ce aparține de orașul Turceni, a decedat, la jumătatea acestei luni într-un azil din Bănie, iar familia l-a adus acasă, ca să își odihnească oasele în cimitirul satului Gârbovu. Asta, fără să se gândească însă că ultimul drum al bărbatului va fi scurt și scump..
“În data de 18.10.2026 am hotărât și convenit cu parintele ca să îngropăm pe numitul Traistaru Ion, din sat Gârbovu, oraș Turceni, urmare a decesului acestuia într-un azil din orașul Craiova. Trupul neînsuflețit a fost adus la capela din satul Murgești în data de 17.10.2026 în jurul orei 14:00 și ulterior ziua următoare la ora 11:00 am pornit cu el spre biserică. Am vorbit cu parintele Iustin Bondoc să treacă cu defunctul prin fața casei acestuia, cum se face de regulă, și după la biserică. Acest lucru nu a fost respectat desigur și am mers cu cel decedat direct la biserică. De menționat faptul că pentru a ajunge în fața casei defunctului, cortegiul trebuia să se abată de la traseul spre biserica circa un km. Ba mai mult de atât, transferul enoriașilor s-a făcut în mașini personale, dinspre capelă-biserică, aproximativ trei kilometri, nu cum se face de regulă, la pas. Și la capelă, parintele ne-a înmânat cheile și a zis să închidem noi si să plecăm acasă dacă ne este frig. Acest lucru l-am făcut de altfel. La capelă au fost cele trei surori, și cei doi copii, asta în jurul orelor 23:00, și am revenit a doua zi. Am înțeles ulterior că toată grabă era pentru că părintele mai avea programat un botez și o nuntă, în aceiași zi”, se arată în sesizarea transmisă presei.
În sesizare, semnatarii se întrebă de ce preotul “nu a mai respectat datina, să meargă prin fața casei mortului și să meargă pe jos de la capelă la biserică”.

Preotul vizat de anchetă nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere vizavi de acuzațiile din reclamația transmisă presei.



