Un american norocos este, începând de sâmbătă, mai bogat cu nu mai puţin de 739 de milioane de dolari. A câştigat uriaşa sumă la Loteria Mega Milioanelor din Statele Unite, după ce a ghicit toate cele şase numere extrase.
Biletul a fost jucat într-un orăşel din statul Michigan, iar şansa ca cineva să nimerească toate numerele a fost una la 302 milioane.
Câştigătorul a optat să încaseze pe loc tot premiul, care iniţial avea o valoare totală de peste 1 miliard de dolari.
O parte a banilor vor ajunge la stat, sub formă de taxe, însă chiar şi aşa, omul va păstra o sumă mai mult decât suficientă pentru a se retrage pe o insulă împreună cu toată familia.