
Incidentul a fost semnalat printr-un apel automat E-CALL la numărul unic de urgență 112, urmat de un apel al unei persoane din cadrul societății căreia îi aparținea aeronava.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, „un apel E-CALL pe 112, urmat de apel al unei persoane a societăţii căreia îi aparţine avionul de mici dimensiuni, a transmis că avionul ultrauşor urma să aterizeze în zona Băcani, dar, din cauza ceţii, nu a putut ateriza”.
Potrivit ISU Vaslui, pilotul era un bărbat de 65 de ani. Acesta decolase din județul Suceava și urma să aterizeze pe un heliport aflat la marginea unei păduri din apropierea localității Băcani.
După primirea apelului, la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție: un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Bârlad format din șase militari, o ambulanță SAJ cu medic și echipajele SVSU Băcani.
Salvatorii au găsit avionul prăbușit la scurt timp după începerea căutărilor. Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat de medicul sosit la fața locului. „Am ajuns. Persoana este decedată”, au transmis echipele aflate la intervenție.
Conform informațiilor publicate de Monitorul de Cluj, pilotul și totodată proprietarul aeronavei era un om de afaceri din Suceava. Este vorba despre Ion Pavel, în vârstă de 65 de ani, din Dumbrăveni, patronul Daily Cafe.
Anchetă pentru a stabili cauzele tragediei
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul aviatic. Primele informații indică faptul că vizibilitatea redusă ar fi fost cauza principală a tragediei. Aeronava urma să aterizeze în zona Băcani, însă condițiile meteo nefavorabile au făcut imposibilă manevra.
Zona a fost securizată, iar reprezentanții Autorității Aeronautice Civile urmează să ajungă la fața locului pentru investigații.




