Ultima oră

Un băieţel de şapte ani a fost atacat şi rănit mortal de câinii familiei

Un băieţel de şapte ani a fost atacat şi rănit mortal de câinii familiei. Cum s-a întâmplat tragedia? Mama a încercat să intervină, însă copilul era deja grav rănit în momentul în care a reuşit să-l elibereze.

Un băieţel de şapte ani a fost atacat şi rănit mortal joi de mai mulţi câini dintr-o canisă gestionată de familia sa la Quévy, în sudul Belgiei, a anunţat vineri procuratura din oraşul Mons, transmite AFP.

Un băieţel de şapte ani a fost atacat şi rănit mortal de câinii familiei. Cum s-a întâmplat tragedia
Copilul „a decedat în urma unui atac al câinilor” aparţinând „familiei”, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului contactat de AFP, fără a oferi mai multe detalii referitoare la contextul în care a avut loc tragedia.

Potrivit postului RTBF, accidentul s-a produs în timp ce mama copilului se afla împreună cu acesta şi hrănea haita de câini din rasa Malamut de Alaska.

Dintr-un motiv inexplicabil până în prezent, cinci câini s-au repezit asupra copilului.

Mama a încercat să intervină, însă copilul era deja grav rănit în momentul în care a reuşit să-l elibereze.

Serviciile de urgenţă sosite la faţa locului nu au putut decât să confirme decesul băiatului, potrivit aceleiaşi surse.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru omor involuntar şi a fost înfiinţată o celulă psihologică pentru a ajuta familia, potrivit canalului public de limbă franceză.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *