
Un bărbat din Teleorman a fost reţinut de poliţişti după ce a postat pe o reţea de socializare cum îl pune pe fiul său minor să tragă cu o armă cu aer comprimat, informează, joi, IPJ Teleorman.

Un bărbat din Teleorman a fost reţinut de poliţişti după ce a postat pe o reţea de socializare cum îl pune pe fiul său minor să tragă cu o armă cu aer comprimat, informează, joi, IPJ Teleorman.
„La data de 19 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, la domiciliul unui bărbat. Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi achiziţionat o armă dintr-o altă ţară, ar fi introdus-o în mod fraudulos în România şi ar fi încredinţat-o fiului său minor pe care l-ar fi încurajat să execute un foc asupra unui obiect şi pe care l-ar fi postat pe o reţea de socializare”, precizează IPJ Teleorman.
În urma percheziţiei domiciliare, au fost indisponibilizate o armă neletală supusă autorizării, cu aer comprimat şi 38 de elemente de muniţie.