Ultima oră

Un bărbat, pasager într-o mașină, a decedat într-un accident

Un bărbat de 48 de ani a decedat într-un accident rutier care a avut loc, marți seara, pe drumul județean DJ 592, pe raza localității Chevereșu Mare, județuș Timiș, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz, în acestea aflându-se în total 11 persoane.

În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două cooperante, care au fost transportate la spital de echipajele SMURD.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat de 50 de ani a condus un autoturism dinspre Chevereșu Mare spre Bacova, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un microbuz.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului de 50 de ani și a doi pasageri, dintre care unul a decedat.

În cauză, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul și s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

ISU Timiș a intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI și acordarea primului ajutor medical. La sosirea echipajului SMURD, bărbatul de 48 de ani era în stare de inconștiență și deși i s-au aplicat manevrele de resuscitare, nu a putut fi salvat.

Celelalte două victime au fost transportate la spital, una cu elicopterul SMURD, iar cea de-a doua victimă cu o ambulanță SMURD, ambele fiind conștiente și cooperante, potrivit ISU Timiș.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *