
Întâmplarea s-a petrecut pe o stradă diin Amărăștii de Jos.
„În seara zilei de 14 august 2025, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în comuna Amărăștii de Jos, sat Ocolna, au observat pe strada Pipera, un autoturism care la vederea echipajului de poliție a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Pe aceeași stradă, conducătorul auto a oprit autoturismul și a coborât în fugă, intrând într-un imobil”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În autoturism, pe scaunul din dreapta șoferului, se afla bunica băiatului, o femeie în vârstă de 57 ani.
Copilul, tatăl acestuia și bunica ar fi plecat inițial în vizită la o familie care domicilia la câteva străzi distanță, la volan aflându-se tatăl băiatului. Ajunși la destinație, copilul ar fi profitat de faptul că tatăl său a coborât din mașină și a urcat el la volan, fără să i se permită.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, au mai precizat polițiștii.
Un alt minor, în vârstă de 10 ani, a fost surprins la volan, de polițiștii din Dolj, în seara zilei de 9 august 2025, în jurul orelor 21.00, pe o stradă din comuna Afumați.




