Gheorghe Pecingină este convins că PNL și PSD nu vor avea un candidat comun la prezidențiale. Deputatul consideră că cea mai bună variantă pentru Partidul Național Liberal ar fi fostul primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan. În opinia sa, actualul președinte al Consiliului Județean Bihor ar avea șanse mai mari decât președintele PNL, Nicolae Ciucă, pentru a câștiga președinția României. Gheorghe Pecingină a rămas în Partidul Național Liberal, deși, la un moment dat, a fost propus pentru excludere.
“Sunt membru al PNL și aștept și eu cu interes următorul val, prezidențialele, să vedem ce candidat va avea PNL la prezidențiale, să vedem care sunt candidații care se vor înscrie în această cursă și o să vedem, până la parlamentare mai sunt foarte multe de făcut. Nu va fi candidat comun cu PSD, pentru că s-a demonstrat că nu poți uni dreapta cu stânga, oricât și-ar dori unii și lucrul ăsta a fost făcut doar pentru a-și menține unii liniștea, din punctul meu de vedere, cel puțin, nu așa cum se spune, pentru celebra stabilitate, pentru că nu se întâmplă lucrul ăsta. Mi-aș dori PNL să aibă un candidat redutabil și să-l susțină. Asta ar fi idealul. Mi-aș dori, de exemplu, pe Ilie Bolojan candidat, și cu siguranță, atunci, am avea șanse să recâștigăm președinția. Eu zic că șansele mai mari sunt cu Ilie Bolojan. Dreapta, indiferent de partidele pe eșicherul politic, cele de dreapta l-ar susține cu mai mare ușurință pe Ilie Bolojan, cred că ar putea să fie un catalizator mai bun. (…) Când ești la București, alături de PSD, și te duci în teritoriu și spui că te lupți cu ei, atunci, nu mai ești credibil. Atunci, votul, inevitabil, se îndreptă spre PSD. Adică, asta auzeam în teritoriu: “decât să votez cu PNL, mai bine merg cu PSD, știu un lucru”. Așa se va întâmpla și la prezidențiale. Dacă nu ai un om care, tot timpul, ai avut aceeași politică, cum e Ilie Bolojan, care nu a susținut acele măsuri economice, s-a opus, a fost unul dintre cei 4 care s-au opus în Biroul Permanent Național, care, de fiecare data, a avut un punct de vedere și nu a coincis cu politicile asumate PSD-PNL și a fost pertinent și, până la urmă, s-a dovedit că a avut dreptate. Dacă nu va dori să candideze și va fi alt candidat, o să vedem”, a precizat deputatul liberal.