Luis Popa a fost ținta unor atacuri în presă din cauza licitației organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare Gorj pentru desemnarea unui nou operator la nivelul județului. Compania Polaris a contestat licitația câștigată de Iridex Group. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația, în luna mai.
Zilele trecute, și Curtea de Apel Craiova a respins apelul. În aceste condiții, Iridex Group este societatea care, în următorii 8 ani, se va ocupa de salubrizare în 51 de localități ale Gorjului. După toată această perioadă, directorul ADIS Gorj, Luis Popa, acuză că imaginea i-a fost afectată ”destul de serios” și amenință cu procese.
„Practic, s-a terminat această licitație prin această ultimă decizie a Curții de Apel Craiova, urmând ca, în curând, să semnăm contractul cu cei de la Iridex, firma care va asigura colectarea deșeurilor pe următorii 8 ani din 51 de localități din județul Gorj. În momentul în care vor începe activitatea, va trebui să facă și angajări, deci, practic, se vor crea și locuri de muncă la nivelul județului Gorj, aproximativ 50 de locuri de muncă. În ultima perioadă, am fost atacat atât într-un ziar de pe plan local, cât și undeva la nivel național. De fapt, acesta a fost motivul real. Au încercat să mă lege de firma care a câștigat, au încercat să găsească tot felul de variante care să ducă la această firmă prin care, probabil, voia să demonstreze că noi, ADIS Gorj nu suntem corecți. Uitați, două instanțe din România, mă refer la CNSC și la Curtea de Apel Craiova, au demonstrat faptul că noi am procedat corect prin ceea ce am făcut, iar această licitație a fost făcută corect. Drept dovadă, au fost anumite articole care au încercat să mă lege inclusiv de Olguța de la Craiova, știind faptul că Iridex, în momentul de față, își desfășoară activitatea în județul Dolj. Ca o paranteză, pe primarul Craiovei o știu doar de la televizor. O să mă gândesc foarte serios, în perioada următoare, dacă voi da aceste persoane în judecată, astăzi, dacă mă întrebați, vreau să iau această decizie, deoarece imaginea mea a fost afectată destul de serios, s-au făcut niște acuzații nefondate”, afirmă directorul ADIS Gorj.