Ultima oră

Un doljean s-a trezit în curte cu un tezaur de pe timpul lui Burebista

Un tezaur vechi de aproape 2.300 de ani, de pe timpul regelui Burebista – întemeietorul statului dac, a fost descoperit involuntar de un localnic din comuna doljeană Pieleşti. S-a întâmplat anul trecut, însă informaţia a fost făcută publică abia acum.

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a făcut anunţul, după ce piesele din tezaur au intrat în proprietatea județului şi în administrarea Muzeului Olteniei.

„Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane și podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare și conservare. Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pielești, în luna mai a anului trecut. Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunțat autoritățile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiștii Direcției Județene pentru Cultură Dolj“, a anunţat pe pagina sa de socializare preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Acesta a mai precizat că după descoperirea tezaurului şi predarea lui către autorităţi „a urmat un proces îndelungat de datare și stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepțională“. „Consiliul Județean Dolj și-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea județului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare. Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor. Monedele romane și bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni“, a adăugat Cosmin Vasile.

Ce recompensă a primit doljeanul pentru descoperirea sa

Tezaurul de pe timpul lui Burebista descoperit la Pieleşti a rămas la Muzeul Olteniei, după ce instituţia a plătit doljeanului recompensa stabilită de lege. Potrivit directorului Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, este vorba de 19.000 de lei net.

„Valoarea tezaurului descoperit la Pieleşti a fost stabilită de către un expert din cadrul Ministerului Culturii. Descoperirea a fost făcută în urmă cu un an, dar ea a fost analizată de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii. Şi noi avem experţi la muzeu şi puteam face o expertiză, dar nu era acceptată, mai ales dacă tezaurul rămânea la noi. Valoarea stabilită de expert a fost de aproape 46.000 de lei, iar cei 19.000 de lei au revenit descoperitorului după impozitare, potrivit legii“, a precizat Florin Ridiche, pentru GdS.

Povestea tezaurului descoperit la Pieleşti

Directorul Muzeului Olteniei a mai menţionat că doljeanul care a descoperit tezaurul a reacţionat ca la carte.

„Totul a fost o întâmplare, una fericită pentru noi. Bărbatul din Pieleşti a vrut să sape pentru a construi o piscină în curtea casei. Era pandemie şi lumea stătea mai mult acasă. A vrut să folosească un utilaj, dar fiul său, sportiv de performanţă, i-a zis că mai bine sapă el, pentru că vrea să facă mişcare. Nu a folosit niciun fel de detector de metale, pur şi simplu a săpat până a dat de acest tezaur. Dacă ar fi folosit excavatorul, l-ar fi distrus.

Omul a respectat apoi ad literam procedura, adică a anunţat primăria, care, la rândul ei, a anunţat Direcția Județeană pentru Cultură Dolj. Tezaurul a rămas apoi la Direcţie până când i-a fost stabilită valoarea. Dacă noi nu puteam să plătim recompensa, erau anunţate toate muzeele din ţară şi cine plătea intra în posesia descoperiri. Era însă păcat ca un tezaur atât de valoros pentru regiunea noastră să fie expus în altă parte decât la Muzeul Olteniei“, a spus Florin Ridiche.

Tezaurul ar fi fost îngropat pe timpul lui Burebista
Directorul Muzeului Olteniei a detaliat apoi descoperirea de la Pieleşti. Potrivit acestuia, în curtea doljeanului au fost descoperite 107 monede, majoritatea romane, şi 16 piese de podoabă: fragmente de inele, brăţări, verigi şi o fibulă. Aceasta din urmă este o agrafă ornamentală de metal, care se întrebuința în antichitate pentru a încheia un veșmânt. Fibula descoperită ar fi unică pentru partea de est a Europei. „Acea fibulă face parte dintr-un model care se regăsea doar în vestul Europei. Este în formă de linguriţă şi este singura de acest fel din estul Europei. Ea era larg răspândită în vest şi aparţinea mediului celtic“, a explicat Ridiche.

În ceea ce priveşte monedele descoperite, 98 au fost emise de o monetărie din Roma, câteva erau o imitaţie realizată de daci, după modelul roman, iar restul aveau altă origine. Toate datau de dinainte de Hristos. Florin Ridiche a relatat şi o posibilă istorie a acestui tezaur, care ar avea legătură cu acţiunea regelui Burebista (anul 100 î. Hr) de a unifica toate triburile dacice. „Cred că acest tezaur a fost îngropat prin secolul I înainte de Hristos, atunci când a avut loc acţiunea lui Burebista de a unifica toate triburile dacice. Au fost mai multe lupte atunci, iar cine l-a îngropat probabil mergea la război. Apoi, ori a fost ucis în luptă, ori a emigrat în altă parte, cert este că nu s-a mai întors să dezgroape monedele, care au rămas în pământ mai bine de 2.000 de ani“, a fost concluzia directorului Muzeului Olteniei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *