Ultima oră

Un fermier produce roșii bio de o jumătate de kilogram fiecare!


Daniel Matei din Tomșani este primul fermier român din județul Prahova care și-a scos roșiile la vânzare. Fiecare roșie cântărește între 500 și 600 de grame.
El este unul din agricultorii care au primit compensații de la statul român după pierderile pricinuite în urma războiului din Ucraina și a crizei cerealelor.
Roșii de 500-600 grame, puse la vânzare
El și alți 800 de cultivatori de tomate din Prahova au primit sprijin de 1.500 euro, cu condiția de a planta tomatele de la 30 aprilie până la sfârșitul lunii iunie.
„Dar cel mai important este că ele sunt maturate natural. Adică nu le-am influențat cu nimic”, a spus Daniel Matei, sâmbătă, la emisiunea Agricool, de la Antena 3 CNN .
Roșiile sale au un gust și parfum aparte, iar pentru asta, Daniel Matei explică că a muncit din greu și a investit bani grei:
„Tot timpul am investit. Tot profitul l-am investit, ba ne-am mai și împrumutat la început, ca să avem din ce să ne vină bani”.
Sursa: gandul.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *