
Gigel Capotă s-a înscris în Partidul Ecologist Român, filiala Gorj. În plus, a primit și funcție de vicepreședinte al PER la nivel de județ. Fostul director spune că, până acum, nu a avut adeziune la nicio formațiune politică. Gigel Capotă susține că liderul PER Gorj, Dumitru Miroiu, a fost cel care l-a convins să intre pe scena politică. Fostul director spune că, deocamdată, nu-și dorește să candideze în alegerile locale sau parlamentare din 2024 pentru vreo funcție. Fostul manager spune că obiectivul său este să convingă cât mai mulți oameni să vină la Partidul Ecologist.” Eu nu am activat, până în prezent, în nicio formațiune politică. În urmă cu câteva zile, am avut o discuție cu domnul Miroiu și am decis să intru în politică. Vreau să încerc să atragem cât mai mulți oameni lângă noi pentru inițiative importante care să aducă beneficii cetățenilor. Poate, dacă o să fim mai multe voci, putem să convingem guvernanții să facă ceva pentru țara asta, pentru oameni. Am primit funcție de vicepreședinte. Nu vreau să candidez pentru nicio funcție. Noi, partidul Ecologist, suntem singurii cu inițiative care pot să aducă oamenilor beneficii. La CV-ul pe care îl am eu, pot să mă duc oriunde”, a conchis Gigel Capotă.




