
Fostul fotbalist și antrenor Árpád Szűcs, una dintre figurile cunoscute ale fotbalului bihorean, a murit vineri seară, la vârsta de 83 de ani, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Oradea.
Incendiul a fost semnalat în jurul orei 20:00, într-un imobil de pe Calea Mareșal Alexandru Averescu. Pentru gestionarea situației, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
„Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă”, a transmis ISU Crișana.
În timpul intervenției, pompierii au găsit în locuință un bărbat inconștient. Acesta a fost scos din apartament și predat echipajului medical, care a început manevrele de resuscitare. În ciuda intervenției, victima nu a mai putut fi salvată.
FC Bihor a anunțat ulterior că persoana decedată este Árpád Szűcs, fost jucător important al fotbalului orădean.
„Ce dramă, ce destin, ce nenorocire. Fostul mare fotbalist al lui FC Bihor, Arpad Szucs, a murit.”
Árpád Szűcs s-a născut la Oradea, în 1943. Și-a început cariera la Stăruința și CAO, iar debutul la seniori a avut loc în 1961, pentru Crișana Oradea, în Divizia B.
De-a lungul carierei, a evoluat pentru mai multe formații, printre care FC Bihor, Mureșul Deva, Jiul Petroșani și Înfrățirea Oradea. A adunat aproximativ 550 de meciuri în competiții oficiale și amicale, marcând peste 60 de goluri. În prima ligă a bifat 190 de apariții și a înscris 35 de goluri.
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost câștigarea Cupei României cu Jiul Petroșani, în 1974. Szűcs a înscris în finala câștigată de echipa din Petroșani cu 4-2 în fața Politehnicii Timișoara.
După retragerea din activitatea de jucător, Árpád Szűcs a continuat să activeze în fotbal ca antrenor. A pregătit mai multe formații, inclusiv FC Bihor, unde a ocupat funcția de antrenor principal în 1996.
Club Atletic Oradea, formație la care Szűcs și-a început cariera de senior, a transmis, la rândul său, un mesaj după aflarea veștii.
„Din păcate se confirmă informaţia, conform căreia, victima incendiului ce a mistuit un imobil din Oradea, în această seară, este nimeni altul decât legendarul fotbalist şi antrenor, Árpád Szűcs, membru de onoare al Club Atletic Oradea!”
Clubul a amintit și performanța obținută de fostul fotbalist cu Jiul Petroșani, precum și activitatea sa ulterioară de antrenor.
„Câştigător al Cupei României cu Jiul Petroşani, în 1974, Árpád Szűcs a debutat la seniori pentru CAO (sub numele Crişana), pentru clubul nostru evoluând în 54 de meciuri şi reuşind 15 goluri. Ulterior a evoluat cu succes pentru FC Bihor, Mureşul Deva, Jiul Petroşani sau Înfrăţirea Oradea.”
Dispariția lui Árpád Szűcs a fost marcată de cluburile pentru care a evoluat sau pe care le-a reprezentat ulterior ca antrenor, care au transmis mesaje de condoleanțe și omagiu.
0 273




