„Contopește pedepsele principale aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000 lei aplicată prin sentința penală nr. 104/09.06.2023 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. 3415/317/2021, rămasă definitivă cu privire la inculpatul Murgu Loredan prin neapelare la data de 27.06.2023 pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, …(150 de zile-amendă înmulțit cu suma de 20 de lei corespunzătoare unei zile-amendă), pedeapsa rezultantă (…) fiind de 3 ani și 6 luni închisoare și 3000 lei amendă penală“, se arată în sentința instanței de judecată, care nu este defintivă și poate fi contestată.
Acesta a comis zeci de fapte de braconaj și de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit oamenilor legii, în urma unor percheziții domiciliare au fost găsite mai multe arme deținute de către Loredan Murgu și de tatăl său: „Dețineau, fără drept, la domiciliul lor, două arme letale de foc de vânătoare ilegale, respectiv o armă de vânătoare cu glonț marca Wincester M70 calibru 3006, şi o armă de vânătoare cu țeava lisă marca ZH, cal 12/2, ambele folosite pentru comiterea unor fapte de braconaj cinegetic, un pistol aflat în stare avansată de corodare, având mecanismele blocate, serie, marcă şi calibru neidentificat, pe care le țineau ascunse în hambarul din beciul locuinței și într-o anexă din spatele imobilului de locuit, în spatele unor carpete cu inserții florale. De asemenea, s-a mai constatat că aceştia deţineau, la acelaşi domiciliu, un borcan din sticlă conținând cantitatea de 300 grame de pulbere de vânătoare, o matriță pentru confecționat alice de diferite dimensiuni, mașină de capsat cartușe artizanale, un proiector tip halogen cu fire conductoare, 2 (două articole pirotehnice) tip petarde și cartușe artizanale, 20 (douăzeci) cartușe cu alice, dintre care 4 (patru) confecționate artizanal și un cartuș cu proiectil unic calibru 12, un număr de 18 (optsprezece) cartușe cu alice și 3(trei) cu proiectil unic calibru 16 dintre care 2 (două) confecționate artizanal, elemente componente pentru confecționarea artizanală a cartușelor de vânătoare, respectiv 16 (șaisprezece) cartușe de calibru 12 având capsa percutată, 12 (doisprezece) tuburi cartuș de calibru, 42 (patruzeci și două) tuburi cartuș de calibrul 12 și 16 cu capsa percutată, 16 cu capsa nepercutată, 6 (șase) tuburi cartuș de calibru 12 cu capsa nepercutată, 4 (patru) proiectile unice, 14 (paisprezece) măsuri pentru cântărirea pulberii de vânătoare în vederea introducerii în tuburile cartuș, 24 (douăzeci și patru) coșulețe pentru alice pentru confecționare artizanală, un cartuș cu glonț corodat, două tuburi cartuş percutate de calibru 30-06, aproximativ 15 kg de carne de vânat provenită din activități de braconaj cinegetic, 18 (optsprezece) trofee de căprior, o parte trofeu căprior (cu baza proaspătă), 5 (cinci) coarne și 2 (două) trofee de mistreț“, potrivit rechizitoriului.
Arma ZH, cu ţevi lise calibru 12, a fost primită de la un cetățean francez în contul unor lucrări executate în străinătate, iar o altă armă a cumpărat-o tot când se afla în străinătate.