
Drumul montan care unește județele Gorj și Hunedoara, prin Cheile Sohodolului și barajul Valea de Pești, va deveni o nouă atracție turistică, după asfaltarea acestuia. Autoritățile din Hunedoara au început de aproximativ două săptămâni lucrările de asfaltare a drumului, în timp ce Consiliul Județean Gorj a consolidat șoseaua pe anumite porțiuni și a refăcut anumite poduri și podețe care au fost afectate de viituri.
Lucrările de asfaltare care au început constau în modernizarea a peste cinci kilometri de drum, care începe din Valea de Pești, în Hunedoara, trece pe lângă lacul de acumulare Valea de Pești și urcă în munți, spre limita cu județul Gorj.
Drumul județean este deosebit de spectaculos, iar pentru comuna Runcu va însemna o revitalizare a turismului de aici.




