Nou-născutul dispărut duminică, 27 aprilie, dintr-o maternitate din Bacău, a fost găsit în aceeași seară, în locuința unei tinere de 19 ani din oraș. Copilul este acum în afara oricărui pericol și a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit unor surse, mama bebelușului a pus la cale un plan de a-și vinde pruncul.
Mama copilului ar fi implicată în acest plan de răpire, conform Antena 3 CNN. Se pare că anchetatorii au găsit în telefonul ei mai multe informații care arată că ar fi avut o implicare directă în acest caz și că dorea să își vândă unul dintre cei doi bebeluși născuți.