Ultima oră

Un nou virus periculos alertează specialiștii din lumea întreagă. Are o mortalitate mare și nu există tratament

Un nou virus foarte periculos a ajuns în atenția cercetătorilor. Acesta a fost descoperit în fecalele liliecilor, iar unul dintre motivele îngrijorării lumii științifice, mai ales în contextul pandemiei actuale, e că acesta are gazda comună cu SARS-CoV-2. Este vorba despre Nipah, un virus care a fost descoperit prima data in Cambodgia.

„Este o preocupare majora pentru noi, pentru ca nu exista tratament, si are o rata de mortalitate mare”, a declarat unul dintre cercetătorii care studiază acest virus. Potrivit specialiștilor, mortalitatea cauzată de Nipah este între 4 și 75%, în funcție de locația focarului.

În plus, deoarece Nipah are o incubație foarte lungă (chiar și de 45 de zile), gazda infectată, care nu știe că este bolnavă, are la dispoziție un timp foarte mare să infecteze un număr mare de alți indivizi.

De asemenea virusul poate să infecteze un număr mare de specii de animale, făcând astfel și mai mare riscul de răspândire. Nipah poate fi contractat atât prin contact direct, cât și prin consumarea alimentelor contaminate.

Cei care se îmbolnăvesc pot avea probleme respiratorii, tuse, dureri în gât și oboseala, dar și encefalită. Între 2001 și 2011, 11 focare de Nipah au apărut în Bangladesh. Și ce este deosebit de alarmant, din 196 de persoane infectate, 150 au murit.

sursa: antena3.ro

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *