Compania aeriană a recunoscut acest lucru la CNN, preluat de La Repubblica, după ce protestele s-au înmulțit pe Red Note, versiunea chineză a Instagramului, din cauza întârzierii de aproximativ șase ore în care pasagerii au reușit în sfârșit să ajungă în China.
Zborul UA 198, un Boeing 787, a decolat de pe aeroportul internațional de la Los Angeles, având la bord 257 de pasageri și 13 membri ai echipajului și s-a îndreptat spre nord-vest peste Oceanul Pacific.
Aproximativ două ore mai târziu, a făcut un viraj larg și a fost redirecționat către San Francisco, unde a aterizat.
„Pilotul nu avea pașaportul la el”, a recunoscut compania americană. „Am organizat un nou echipaj pentru a ne duce clienții la destinație în aceeași seară. Pasagerii au primit tichete de masă și compensații”.
Zborul cu noul echipaj a decolat seara și a aterizat la Shanghai cu aproximativ șase ore întârziere. Yang Shuhan, un pasager chinez, a declarat pentru CNN că a auzit „vocea foarte frustrată” a pilotului prin intercomunicaţii, spunând că „și-a uitat pașaportul”.