Dezvăluiri

Un primar din Gorj, acuzat că protejează unele familii care au venit din străinătate și care nu stau în izolare

Mai mulți localnici din comuna Albeni au reclamat la Direcția de Sănătate Publică Gorj faptul că mai multe familii din localitate, venite din străinătate, fie nu respectă izolarea la domiciliu, fiind ignorați cu intenție de primărie și poliție, fie nu au intrat deloc în autoizolare. Cetățenii au exemplificat cele puțin patru familii care ar încălca prevederile ordonanțelor militare, o parte din membrii fiind văzuți la magazinul din centrul comunei stând la taclale. Localnicii cer ca autoritățile să facă verificări în zona Rudărie și la Câmpu Mare.

Localnicii au reclamat că, în ultimele zile, comuna s-a umplut de cei veniți acasă din străinătate, persoane care nu respectă autoizolarea la domiciliu, ori sunt declarate izolate pentru ajutorul oferit de primărie, dar în rest iasă din gospodărie la cumpărături. „Sunt în izolare de formă, până la aduce primăria alimente, apoi apar la magazinul din centrul comunei unde merg să socializeze. Situația este ieșită din comun. Ls primărie sunt declarați 30 dar, în fapt, sunt 80 veniți din zone cu probleme, Italia, Spania, Franța”, spune revoltat un localnic din Albeni.

Omul susține că primarul Ionuț Stan, intenționat, nu-i deranjează deoarece are nevoie de voturile lor și a familiilor acestora. „Soții Becheru sunt veniți din străinătate, familia Munteanu, familia Prună, Codreș sunt doar câteva dintre persoanele aflate în situația exemplificată”, a completat cetățeanul.

Se cere razie

Nu este singurul care reclamă pericolul din Albeni, un alt cetățean cere o razie la Albeni 2, în rudărie, dar și la Câmpu Mare, unde ar exista persoane venite de afară care nu sunt declarate izolate dar care ar putea transmite virusul dacă nu respectă condițiile de izolare la domiciliu.

De altfel, pe trendul „nouă nu ne pasă”, mai mulți agenți economici din centrul comunei și-au păstrat terasele deschise, nu și-au suspendat activitatea la baruri, iar personalul care deservește consumatorii nu au mănuși și nici măști de protecție. În unele unități comerciale din localitate nu există, de asemenea, dezinfectant.

Tag-uri

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close