Ultima oră

Un român a renunțat la mașina electrică după 2 ani în care a folosit-o zilnic. Cu ce probleme s-a confruntat

Un șofer a decis să renunțe la mașina electrică pe care a condus-o timp de doi ani, după ce a făcut un bilanț și a descoperit mai multe probleme.

Românul a cumpărat în urmă cu doi ani o mașină electrică de la Opel, e-Corsa, după ce a documentat și a cercetat piața timp de 4 luni.

„Nu m-am bazat niciodată și nu mi-am făcut nici un calcul în baza stațiilor gratuite, eram fericit cu wallbox-ul de acasă, dar și cu stațiile de încărcare găsite în numeroasele drumuri din București către Tr. Severin sau Focșani”, a relatat șoferul.

„Odată cu startul livrării modelului Spring a apărut și problema 1”
„Odată cu startul livrării modelului Spring de la Dacia a apărut și problema 1. Au vândut si vând multe mașini, însă, numărul stațiilor de încărcare nu a crescut proporțional cu vânzările de mașini. Am zis ok, renunț la încărcarea de la Kaufland pe cupoane și trec pe EnelX și Renovatio. Dar, în drumurile mele din țară și acolo găseam mai tot timpul 1-2 mașini ce așteptau la încărcat. Și, cele 30 minute necesare pentru încărcare au ajuns la 60, cu toate că mașina învățase dintr-un update să țină curba de încărcare sus pentru mai mult timp.

Nu doresc nimănui sa experimenteze așteptarea încărcării unei Dacia Spring la -7 grade pe un CCS capabil de 70 kW (posesorul de Spring neavând nici o vină că există o singură stație)”, a scris șoferul pe electromobilitate.com.

Problemele software sunt multiple – problema 2
„Indiferent de producător, problemele software sunt multiple, rezolvările de multe ori vin ca și un update beta, în care testerul ești chiar tu șoferul, indiferent de dorința ta.

Experiența personală – update „Cross Carline – On Board Charger Software” făcut la service Opel cu absolut toate documentele în regulă, după câteva luni mașina dă eroare de tracțiune (din cauza OBC-ului în 99% din cazuri), mă întorc în service, iar pe platforma Opel acel update a fost șters fără nici o explicație din partea producătorului.”

Personalul din service-uri și instruirea acestuia pentru mașinile electrice – problema 3
„La 5.000 km și-a început cântecul un greiere în portiera șoferului. Service-urile din București le-am luat la rând, NIMENI nu a putut să rezolve situația. Ba am primit și o hârtie de la un service că zgomotele de rulare nu sunt acoperite de garanție și o mustrare zdravăna – „păi ce vrei dom`ne de banii ăștia… e o Corsa…„ . Din nefericire, situația nu a putut fi rezolvată nici contra cost, iar la 30.000 km am vândut mașina cu greierele aferent.”

Raportul preț/ km – problema 4
„M-am decis să fac un calcul unde mă aflu plătind în medie 2 lei/kWh, raportat la consumul unei mașini hibride. Și am început test-drive-urile cu hibride: Toyota- Yaris, Yaris Cross, Corolla (soția deja avea C-HR de la serviciu), Honda – Jazz și Jazz Crosstar, Mazda 2 hibrid, în general mașini în plaja 19-25.000 euro, cam cât o electrică după Rabla Plus. Și am avut surpriza vieții – consumuri de 2,8 – 4,3 l/100km. Socotind o medie de 2 lei/kWh și 7.4 lei litrul de benzină… tot acolo ajungi, dacă nu mai bine pe hibrid.

Știu, mulți vor spune, pe bună dreptate, panouri solare, acasă e 0.7 ron/kWh… preț care te poate ține 3-400 km maxim. Din păcate nu iți poți lua prețul plătit acasă cu tine în concediu sau la un drum mai lung, cum nici nu poți avea un consum mai bun de 15 kWh/100km la viteze de autostradă cu AC pornit pe o mașina de peste 1.5 tone.

Drept urmare am decis că nu mai vreau să stau la coadă la încărcat, că nu îmi mai planific drumul și nu mă mai enervez pe update-uri și rateuri de service din cauza lipsei de documentație sau incompetență”, a scris șoferul.

Când a decis să revină la o mașină full-electric
„Cu siguranță voi reveni la full-electric (că mi-a plăcut enorm) atunci când infrastructura va exista, atunci când Toyotei bZ4X nu îi vor mai cădea roțile, lui Renault Megane e-tech îi va funcționa fast-charge-ul în orice condiții, când fișierul Excel cu probleme de pe grupul VW ID.3 va fi gol, când colosul Tesla nu va mai frâna din senin, când la Volvo XC40 nu va mai intra apa la pedala de accelerație riscând accidente de senzație. În concluzie, atunci când se va termina cu incompetența crasă a producătorilor și lansarea de produse neterminate.”

„Tot ce am scris reprezintă strict experiența mea personală de posesor/șofer de mașină electrică”, a subliniat acesta.

Sursă
ziare.com

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button