Dezvăluiri

Un ȘEF din CE Oltenia îi taxează pe politicieni: S-au jucat cu speranțele colegilor mei

Consilierul Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Ion Rușeț, spune că politicienii au greșit, jucându-se cu speranțele minerilor și energeticienilor de a se pensiona anticipat.

Ion Rușeț îi critică pe politicienii de la toate partidele politice care au încercat să speculeze nemulțumirile și dorința minerilor și energeticienilor de a se pensiona mai devreme în contextul în care, în următorii ani, se va pune cruce energiei pe cărbune. Consilierul de integritate în cadrul Complexului Energetic Oltenia spune că în cadrul companiei sunt angajați dezamăgiți după ce și-au depus dosarele de pensionare de două-trei ori și, deși au vârste de 58-59 de ani, nu s-au putut pensiona.

“Mi se pare nelalocul ei situația în care oamenii politici au încercat să speculeze, nu în momentul dezbaterii legii, în momentul apariției legii și după promulgare, în momentul aplicării. Au fost N întâlniri cu parlamentarii de Gorj în care s-au spus problemele. Domnul Vîlceanu a fost la o întâlnire, când era ministru și a spus că problema va fi rezolvată printr-un ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii, la întâlnirea cu sindicatele de la Prefectură. Nu s-a întâmplat acest lucru. Adică, am observat că politicienii din toate sferele politice au profitat din plin de această nemulțumire a colegilor. Politicienii s-au jucat cu speranțele colegilor mei și au greșit. E un adevăr. Există nemulțumiri din partea colegilor, în special a celor din producție privind faptul că au avut speranțe. Sunt colegi care și-au depus dosarul de 3 ori până acum. Sunt colegi care au lucrat în condiții grele, colegii de la Termocentrala Turceni, care, din 2001, nu au mai avut condiții deosebite și au 58, 59 de ani și nu sunt pensionabili, în momentul de față, și sunt extrem de dezamăgiți”, a conchis Ion Rușeț.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *