Dezvăluiri

Un senator acuză: Este o slabă implicare a ministrului Energiei pentru viitorul CEO!

Implicarea Ministrului Energiei, Sebastian Burduja, în problemele de real interes ale Complexului Energetic Oltenia este una slabă. Cel puțin acest lucru îl susține senatorul social-democrat, Cristinel Rujan, care arată cu degetul și către conducerea CE Oltenia. Parlamentarul afirmă că factorii responsabili ar trebui să nu doarmă noaptea pentru a încerca să țină în viață această companie energetică, însă acest lucru nu se întâmplă. Mai mult decât atât, Rujan crede că factorii de decizie se mulțumesc doar să mai bifeze închiderea de capacități la sfârșitul lunii, iar despre partea de investiții nu se spune nimic.

„Este adevărat că există o slabă implicare a Ministrului Energiei, dar și a managementului Complexului Energetic Oltenia pe această temă. Ar trebui să vibreze în fiecare zi și să nu doarmă noaptea pentru a face acei pași în vederea menținerii funcționării CE Oltenia, nu doar să bifeze ce s-a mai închis într-o lună. E clar pentru toată lumea că rolul nostru în politica națională este de a susține prin pârghiile constituționale și legale ale noastre. Noi putem să intervenim când este necesară o lege pentru compania energetică”, a anunțat senatorul Rujan.

Grupurile pe gaze și parcurile fotovoltaice rămân un vis deocamdată

În Planul de Restructurare semnat cu Comisia Europeană, producătorul de energie ar fi trebuit să realizeze grupuri pe gaze la Ișalnița și la Turceni, dar și opt parcuri fotovoltaice care urmau să înlocuiască grupurile producătoare de energie pe bază de cărbune, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în acest moment.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *