Curiozități

Un splendid mozaic roman, descoperit sub o podgorie din Italia

O podea de mozaic, datând din perioada Imperiului roman, a fost descoperită sub o podgorie din comuna Negrar di Valpolicella, din nordul Italiei, au anunțat autoritățile locale, care au publicat pe pagina de Facebook a localității trei fotografii cu descoperitele făcute.

Imaginile arată mozaicul foarte bine conservat, parțial dezgropat la circa un metru sub nivelul actual al solului, precum și fundațiile unei vile romane. Specialiștii italieni încearcă acum să determine suprafața exactă a vilei și sapă cu grijă pentru a scoate la lumină toate vestigiile antice îngropate acolo.

Potrivit autorităților din comuna Negrar di Valpolicella, aflată în apropiere de Verona, au existat dovezi încă de acum 100 de ani că în acea zonă s-a aflat o vilă din perioada Imperiului Roman, însă abia acum s-a descoperit locul exact în care se afla, după „zeci de ani de căutări fără succes”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *