
Un tânăr a murit, iar alți trei au fost răniți în urma unui grav accident rutier produs în Ajunul Crăciunului în municipiul Rădăuți, județul Suceava.
În accident au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, trei dintre acestea rămânând încarcerate.
„Au intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În evenimentul rutier au fost implicate patru persoane. Trei dintre acestea au fost încarcerate şi au necesitat intervenţia pompierilor pentru extragere”, au precizat oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.




