
Vasile Păunescu, un tânăr de doar 29 de ani, din comuna Fărcășești, a murit în mod subit. Potrivit anunțului mortuar transmis de societatea de pompe funebre a Mitropoliei Olteniei, Arhi San Lazarus Târgu Jiu, acesta s-a născut la 21 decembrie 1996 și a încetat din viață pe 23 iunie 2026, vestea răspândindu-se rapid și provocând un val de tristețe în rândul celor care l-au cunoscut.
Mesajul de condoleanțe subliniază impactul devastator al pierderii:
„Plecarea sa fulgerătoare, la o vârstă atât de fragedă, lasă în urmă multă durere, lacrimi și întrebări fără răspuns. (…) Credința ne îndeamnă să nădăjduim că sufletul său își găsește acum odihna în Împărăția lui Dumnezeu.”
Tânărul s-ar fi întors recent din străinătate. În ultimele zile ar fi existat unele tensiuni în familie, iar marți dimineață, chiar în ziua tragediei, le-ar fi spus apropiaților că se simte rău.
Familia a solicitat intervenția unui echipaj medical, însă, în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Surse medicale indică faptul că inima tânărului ar fi cedat, decesul fiind constatat la domiciliu.
Trupul neînsuflețit al lui Vasile Păunescu a fost depus la casa părintească din Fărcășești, iar slujba de înmormântare este programată pentru vineri, 26 iunie 2026. Familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut se pregătesc acum să își ia rămas-bun de la un tânăr a cărui viață s-a frânt mult prea devreme.




