Ultima oră

Un tânăr din Stoina s-a ales cu dosar penal după ce s-a dus să își viziteze iubita deși se afla în autoizolare

La data de 21 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un tânăr, de 26 de ani, din comuna Stoina, nu a respectat obligația autoizolării la domiciliu.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că acesta s-a întors din străinătate și a intrat în România la data de 18 mai a.c., prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, declarându-și adresa de autoizolare în comuna Stoina.

În cursul zilei de ieri, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, tânărul, s-ar fi deplasat pe raza Municipiului Craiova, județul Dolj.

Totodată s-a stabilit faptul că de la intrarea în țară, acesta a intrat în contact cu concubina sa, de 33 de ani, din Municipiul Băilești, județul Dolj.

În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor.

Totodată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind izolarea la domiciliu, acesta fiind introdus într-un centru de carantină.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *