Bogdan Răzvan, în vârstă de 30 de ani, din Peștișani, a participat în calitate de pilot la Campionatul Regional de Viteză în Coastă de la Rânca, la Cupa Stejeret, competiție organizată de AUTO COREX, la o distanță de două săptămâni, dar și la competiția de la Straja, organizat în județul Hunedoara.
La ambele competiții, pilotul a urcat pe podium, reușind să obțină locul III, la Cupa Novaci de la Rânca, la categoria Diesel, și locul II la Cupa Stejeret, desfășurată la Târgu Cărbunești. De asemenea, acesta a concurat și la “Trofeul Straja”, organizat de HD Motor SPORT, unde a obținut locul al III-lea la categoria Avansați.

Tânărul a pilotat un autoturism Volkswagen Golf 4, din anul 2004, modificată special pentru acest gen de competiții. Concurentul a fost la o distanță de doar câteva secunde de primul loc în ambele competiții! Bogdan a fost susținut în toate cele trei competițiile de către Obștea Peștișani, a cărei siglă a fost inscripționată pe capota mașinii. De altfel, Obștea Peștișani este sponsorul oficial al pilotului din localitate pe care îl va susține și pentru participarea la Campionatul Național de Viteză în Coastă, ce va fi desfășurat anul viitor!

0 506



