O bombă de aruncător de calibrul 50, cu focos, din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită, sâmbătă, de către un localnic dintr-un sat din Alba, în timp ce săpa o groapă pentru construcţia unui gard.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, echipa pirotehnică a intervenit sâmbătă, pentru asanarea muniţiei rămase neexplodate, în satul Răchiş, comuna Mirăslău.
„Ca urmare a misiunii pirotehnice a fost preluată de către echipajul pirotehnic o bombă de aruncător de calibrul 50, cu focos, din Al Doilea Război Mondial”, a transmis Alex Crişan.
Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că bomba a fost găsită pe o proprietate privată, în timpul efectuării unor gropi pentru amplasarea unor stâlpi pentru un gard.