
Trenul Regio 2703, operat de CFR Călători, a reușit să înregistreze un record negativ de întârzieri, ajungând să parcurgă 80 de km. în peste 12 ore. Problemele acestei garnituri au început chiar înainte de plecarea din gară și asta deoarece a plecat cu 38 de minute mai târziu decât era programat, notează Club Feroviar.
În mod obișnuit, cei 80 de kilometri ar fi trebuit parcurși de trenul Regio 2703 în trei ore și cinci minute, între 08:20 și 10:55. Cu toate acestea, pe lângă întârzierea inițială de 34 de minute, trenul s-a confruntat cu alte provocări la nici trei kilometri de la plecare, la Petroșani Triaj. Sursa citată indică faptul că unul dintre vagoane a avut o defecțiune care a fost în cele din urmă reparată.
Ulterior, înaintarea trenului a fost încetinită de restricțiile de viteză de pe calea ferată din zona Bănița. Din această cauză, timpul petrecut pe drum a crescut cu cinci minute, la care s-a adîugat o staționare ale cărei cauze nu sunt cunoscute de patru ore și 33 de minute între stațiile Bănița și Merișor.
În total, la călătoria care ar fi trebuit să dureze trei ore și cinci minute a ajuns să dureze peste 12 ore.




