Actualitate

Una dintre cele mai apreciate actrițe din România are origini gorjenești

Elvira Deatcu (51 de ani) este una dintre cele mai în vogă actrițe din România. Aceasta a fost prezentă în prima zi a Festivalului „Film în Sat“ de la Peștișani, când pe ecranul principal a rulat filmul „Ramon“, cu Pavel Bartoș, în rol principal.

Aceasta a mărturisit că pe jumătate este gorjeancă, deoarece tatăl său este din comuna Godinești. „Îmi petreceam vacanțele la bunicii de la Pârâul din Vale, din Godinești. Sunt apropiată de aceste locuri și sunt pe jumătate gorjeancă, din partea tatălui. Chiar îi povesteam pe drum lui Pavel Bartoș despre locurile acestea, despre peisaje. Mergeam în vacanțe și la bunicii din partea mamei, din Maramueș“, a spus actrița.

„Elvira Deatcu a urmat liceul Pedagogic pentru că și-a dorit sa fie învățătoare, iar după terminarea liceului a profesat timp de un an ca învățătoare alături de foștii sai profesori din școala generala. La 15 ani, eleva la Liceul Pedagogic din București, pleacă in vacanta de iarna la Cluj, invitata de verișoarele sale la colindat si cunoaște pe omul vieții ei, Horea, un elev de 17 ani pe atunci, cu care se va căsători in octombrie 1999 după o relație „la distanta” de multi ani. La facultate i-a avut profesori pe Mircea Albulescu, Florin Zamfirescu, Adrian Pintea, Olga Tudorache, multi dintre ei devenindu-i apoi colegi de platou“, se arată pe cinemagia.ro.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *