Sport

Unchi, tată și fiu joacă în aceeași echipă de fotbal!

Situație inedită în fotbalul din ligile inferioare din județul Gorj. Trei membri ai aceleiași familii evoluează cu succes împreună. Este vorba de Energetica Tismana care, până de curând, a fost înscrisă în Liga a 5-a de la nivelul județului Gorj. Cei trei fotbaliști care joacă împreună sunt unchi, tatăl, precum și fiul acestuia. Dumitru Miti Modoran este unchiul, Eduard Modoran fratele lui Miti, iar Fabio Modoran este fiul lui Eduard. Este de precizat că Eduard Morodan are 39 de ani, Dumitru Modoran are 37 de ani și Fabio Modoran numai 17 ani. Miti Modoran a povestit că o asemenea situație nu se mai regăsește la alte echipe.

În plus, fotbalul pare să fie o tradiție în familia Modoran. De altfel, Eduard Modoran, cel mai în vârstă dintre cei trei, a evoluat în trecut chiar și în Liga a 2-a seniori. De asemenea, Dumitru Miti Modoran a jucat în Liga a 2-a la juniori și în Liga a 3-a la seniori. Nepotul de 17 ani a jucat și el în Liga a 4-a. Acum sunt toți trei legitimați la echipa din localitatea natală Tismana. Pentru că au obținut în acest sezon locul al 3-lea cu Energetica Tismana, din sezonul viitor cei trei membri ai familiei Modoran vor evolua în Liga a 4-a. Cei trei vor să joace cât mai mulți ani împreună. Se și antrenează împreună.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button