Politică

Unde a negociat Ciocea revenirea în PSD

Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, a anunțat public că o să revină în partidul pe care l-a părăsit înaintea alegerilor parlamentare din anul 2016. Ciocea spune că a negociat întoarcerea în organizația politică la București, acolo unde s-a întâlnit, în urmă cu câteva luni, cu Mihai Weber. Primarul comunei Bustuchin a părăsit Partidul Social Democrat după ce a fost înlocuit pe lista de la alegerile parlamentare chiar de actualul lider al social-democraților gorjeni, însă, între timp, a revenit la sentimente mai bune. „Dacă ne-am dat mâna acum câteva luni și am spus că o să fiu aici cu dumneavoastră, am făcut acest lucru pentru cetățenii din comună și interesul lor. Trebuie să lăsăm toată cearta și deconturile în altă parte, e momentul în care trebuie să fim aproape. Așa că, v-am promis la București că o să fiu alături de dumneavoastră și cu partidul, i-am spus și domnului Cosmin Popescu că o să fiu în familia noastră”, a anunțat Ion Ciocea.

A plecat supărat din PSD și i-a dat în judecată

Ion Ciocea a fost dat afară din PSD Gorj în apropierea alegerilor parlamentare. Chiar dacă, inițial, a prins o poziție eligibilă la Camera Deputaților, alesul din Bustuchin a fost tăiat ulterior de pe listă, iar mai mulți primari ai organizației politice au plecat la București în încercarea de a-l convinge pe Liviu Dragnea să-i ofere lui Ciocea poziția inițială. Ciocea nu s-a împăcat cu ideea că a pierdut locul eligibil și a candidat ca independent la alegerile parlamentare și a reușit să obțină un număr impresionant de voturi. Ulterior, primarul i-a acționat în judecată pe cei din PSD, însă nu a avut câștig de cauză.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *