Radu Botar, unul dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, și-a dat demisia de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, în semn de protest față de modul în care este condusă instituția de cultură.
„La Teatrul Dramatic «Elvira Godeanu» s-a creat o situație nouă, cu derapaje flagrante în ceea ce privește modul de a exista și funcționa al acestei instituții. Aceasta este în contradicție vizibilă cu legile specifice de funcționare ale instituțiilor artistice și, de asemenea, cu statutul «lucrătorului cultural»-conform noilor norme de încadrare a artistului în societatea românească. Se adaugă aici și politizarea excesivă, aproape obraznică, a existenței și desfășurării firești a creației artistice în general și a activității teatrale în mod special. Astfel, după 33 de ani de activitate susținută și neîntreruptă în teatru și film, mă văd acum în imposibilitatea de a accepta acest mod fantezist și incoerent de conducere și coordonare a activității unei instituții de artă și cultură. Au fost introduse «reguli» absurde de funcționare, precum alinierea la un program absolut neproductiv, deloc creativ și performant, cu un orar de «fabrici și uzine». Toate acestea mă pun în situația de a alege să plec și, iată, înaintez aici și acum demisia mea“, a transmis actorul Radu Botar în demisia sa