Ultima oră

Unul dintre organizatorii marșului dedicat victimelor incendiului din clubul Colectiv, amendat de Jandarmerie pentru „depășirea orei de comemorare”.

Marian Rădună, reprezentant al Asociației MEA și unul dintre organizatorii marșului dedicat victimelor incendiului din clubul Colectiv, a fost amendat joi seară de Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”.

Câteva sute de oameni au participat la marșul organizat în București pentru a marca zece ani de la tragedia Colectiv, din 30 octombrie 2015, când 65 de tineri și-au pierdut viața. Participanții s-au adunat la Universitate și au plecat apoi spre locul fostului club din Piața Bucur, unde au aprins lumânări și au păstrat momente de reculegere.

Organizatorul a publicat pe Facebook momentul în care a fost amendat. La acea oră, în fața fostului club Colectiv se mai aflau aproximativ 25 de persoane care aprindeau lumânări și păstrau un moment de reculegere. Oamenii legii au aplicat amenda motivând că activitatea a depășit ora de încheiere stabilită și pentru că Marian Rădună, în calitate de organizator, nu a luat măsuri pentru încheierea adunării publice. Sancțiunea aplicată este de 3.000 de lei, redusă la 500 de lei dacă e plătită în 15 zile,

Potrivit lui Marian Rădună, evenimentul a fost notificat oficial și s-a desfășurat pe baza a două protocoale distincte: unul pentru marș și altul pentru comemorarea de la fostul club Colectiv. „Domnul constatator de la Jandarmerie nici măcar nu cunoaște legea. În momentul în care am ajuns la Colectiv, evenimentul meu se încheiase”, a declarat Rădună pentru HotNews.ro.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *