
Un bărbat de 40 de ani din Târgu Jiu a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar privind o altercație izbucnită în parcarea unui club din municipiu. Alți doi bărbați implicați în conflict fuseseră reținuți anterior, iar ulterior toți trei au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, având obligația de a purta dispozitive electronice de supraveghere. Polițiștii continuă cercetările pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
“În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, la data de 13 iulie 2026, față de un bărbat de 40 de ani, din Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Gorj.
Amintim faptul că la data de 12 iulie a.c., în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 39 și 23 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu.
Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
În fapt, la data de 11 iulie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați direct de către bărbatul de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în parcarea unui club din municipiu, pe fondul unui conflict spontan, acesta, împreună cu alți doi bărbați, de 39 și 40 de ani, din localitate s-ar fi agresat reciproc.
Totodată, acțiunile violente s-ar fi desfășurat în prezența mai multor persoane, fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Cei 3 bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu obligația de a purta dispozitiv electronic de supraveghere.“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.


