Ultima oră

UPDATE. Anchetă extinsă în cazul exploziei de la cariera din Pleșa. Polițiștii cercetează și activități miniere fără licență

Ancheta privind incidentul produs în cariera din Pleșa se extinde. La trei zile după explozia controlată în urma căreia un concasor și un autoturism au fost avariate de rocile desprinse de pe versant, polițiștii din Gorj cercetează acum și posibila desfășurare de activități miniere fără permis sau licență, pe lângă infracțiunea de distrugere din culpă.

„În continuarea cercetărilor din data de 14 iulie 2026, la data de 17 iulie a.c. polițiști din cadrul I.P.J. Gorj au extins verificările și cu privire la săvârșirea infracțiunii de de executarea de activități miniere fără permis sau licență, faptă prevăzută de Legea nr.85/2003.

Amintim faptul că la data de 14 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unor distrugeri în zona unei cariere din localitatea Pleșa, în urma unei activități de dinamitare controlată.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă de cercetare, care a constatat că, în jurul orei 14:30, în cadrul unei exploatări miniere, a fost efectuată o lucrare de dinamitare controlată de către o societate autorizată și subcontractată pentru executarea unor astfel de operațiuni.

În urma exploziei, de pe versantul aflat în zona unei exploatări învecinate s-au desprins mai multe roci, care au provocat avarii unui utilaj tip concasor și unui autoturism aflat în apropierea locului producerii incidentului.

Din verificările efectuate până în prezent a rezultat că nu au fost înregistrate victime omenești, fiind constatate exclusiv pagube materiale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerea măsurilor legale.”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *