O locuință din satul Hodoreasca, comuna Urdari, a luat foc în această dimineață, în locuință fiind două femei și un copil, susțin localnicii care au văzut tragedia abia după ce la fața locului au ajuns polițiștii. Un bărbat cu vârsta de până în 40 de ani, care nu era acasă, este victima incendiului, acesta fiind cel care a salvat persoanele din locuință dar, a pierit apoi în flăcări. Victima ar fi Claudiu Vineroiu, un bărbat cu handicap care locuia în această casă împreună cu mătușa sa, verișoara și copilul celei din urmă. Mătușa era cea care îl îngrijea pe acest bărbat care, în această dimineață, i-a salvat viața, revenind acasă în zori și intervenind în incendiul aflat în desfășurare.
Localnicii din sat susțin că cel care ar fi pus focul este un localnic cu probleme psihice. Suspectul ar fi Vasile Văduva, un bărbat care are la activ mai multe internări la Psihiatrie, găsit de multe ori dormind pe marginea drumului. Acesta se dovedește un adevărat pericol public, spun îngroziți cetățeni din Urdari, convinși fiind că acesta ar fi făptașul.
Ancheta este în curs, avem o moarte suspectă și distrugerea locuinței. Deocamdată nu există o comunicare oficială a autorităților pe marginea acestei tragedii.