Lucrările de modernizare a Casei Tineretului din Târgu Jiu vor începe în acest an, susține subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării. Acesta spune că proiectul a fost întocmit și că se află în faza finală de obținere a autorizațiilor. „S-a finalizat proiectarea și mai avem de obținut un aviz de la Cultură și urmează ca în acest an să înceapă lucrările. În acest an vor începe lucrările de reabilitare. Casa Tineretului va dispune și de o sală de spectacole de 200 de locuri. Acest stabiliment va sprijini domeniul cultural al municipiului Târgu Jiu“.
Contractul a fost încheiat la începutul anului trecut și include proiectare și execuție. Faza de proiectare a fost finalizată. Primăria Municipiului Târgu Jiu a emis autorizația de construire pentru modernizarea Casei Tineretului. Clădirea se află în proprietatea Consiliului Județean Gorj, iar fondurile sunt puse la dispoziție de către Compania Națională de Investiții (CNI), din cadrul Ministerului Dezvoltării și Amenajării Teritoriului.