Ultima oră

Vacanța care nu se încheie niciodată: Se vând apartamente de lux pe o croazieră care va naviga la nesfârșit

Dacă ți s-a părut vreodată că vacanțele trec prea repede, o nouă linie de croaziere vine cu o propunere greu de refuzat – cu condiția să ai câteva milioane de euro la dispoziție.

Crescent Seas, un nou brand în domeniul croazierelor de lux, fondat de fostul președinte al Norwegian Cruise Line Holdings, Russell Galbut, promite să redefinească ideea de „acasă”. Compania oferă locuințe permanente la bordul unor nave de croazieră exclusiv rezidențiale, ce vor naviga în jurul lumii fără sfârșit, relatează Euronews.

De la 570.000 € la 8,8 milioane € pentru un apartament pe ocean
Primul vas din flotă va pleca în voiaj în decembrie 2026 și este, de fapt, o versiune reconfigurată a navei Regent Seven Seas Navigator. Aceasta va găzdui 210 reședințe private și va opri în porturi de pe întreg globul – de la Seychelles și Singapore, la Islanda și Barcelona – cu staționări de câte patru zile pentru explorarea culturii locale.

Prețurile pentru o locuință la bord pornesc de la 570.000 de euro și pot ajunge până la 8,8 milioane de euro, în funcție de dimensiune și dotări. Pe lângă costul de achiziție, rezidenții trebuie să achite și un buget anual de aproximativ 30.000 de euro pentru servicii de alimentație și băuturi.

„Ca dezvoltator imobiliar, știu că regula de aur este ‘locație, locație, locație’. Cu Crescent Seas, am eliminat această limitare”, a declarat Russell Galbut pentru The Telegraph.

„Acum, casa ta nu mai este legată de o singură adresă – călătorește împreună cu tine, ducându-te în cele mai spectaculoase locuri ale lumii.”

Trei nave confirmate, altele în pregătire
Pe lângă Navigator, două alte nave sunt deja anunțate: Insignia (o fostă navă Oceania Cruises, ce va reveni în 2027) și The Ocean, o construcție complet nouă, programată pentru 2032. Alte două vase sunt în plan pentru 2028 și 2029.

La bord, Crescent Seas promite lux de cel mai înalt nivel: restaurante inspirate de gastronomia Michelin, centre de wellness, spații de lucru cu internet Starlink, cursuri de gătit și servicii de „șase stele” oferite de majordomi în mănuși albe.

De la croaziere fără sfârșit, la turism spațial
Crescent Seas nu este singura companie care vizează ultra-bogații cu idei de locuințe neconvenționale. În paralel, turismul spațial devine o nouă frontieră a luxului: Virgin Galactic, Blue Origin și Space Perspective oferă experiențe extraterestre pentru sute de mii de euro.

Space Perspective, de exemplu, a lansat anul acesta rezervările pentru o călătorie în stratosferă cu balonul, într-o capsulă cu bar și baie – totul pentru aproximativ 120.000 de euro. Iar SpaceX, compania lui Elon Musk, pregătește deja viitorii coloniști ai planetei Marte.

„Imaginează-ți că vezi lumea fără să ieși din casă”
Crescent Seas își propune să combine confortul proprietății permanente cu plăcerea de a descoperi lumea – un model care a mai fost explorat de proiecte precum The World, nava-condominium care circulă pe oceane din 2002, sau Odyssey de la Ville Vie, considerată prima croazieră perpetuă, cu pachete rezidențiale ce încep de la 2 milioane de euro.

„Imaginează-ți că vezi lumea fără să ieși din confortul propriei tale case”, a spus Marisa Galbut, președinta Crescent Seas.

Pentru cei care își permit luxul de a trăi fără ancoră, casa viitorului nu mai este fixă – ea plutește prin cele mai frumoase colțuri ale lumii. Sau chiar dincolo de ea.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *