Mehedințeanul Manta, care ocupă o funcție cu rang de secretar de stat la ANPC, a venit cu pretenții la DSP pentru a obține o serie de informații și documente, pretinse verbal, necesare în timpul unui control exercitat la un agent economic din Târgu Jiu. Salariați ai DSP Gorj susțin că atitudinea lui Manta la adresa angajaților instituției nu ar fi fost una profesionistă, ba chiar agresivă, cu atât mai mult cu cât DSP nu se subordonează ANPC. Lucrurile s-au Calmat, în jurul orei 14.30, când în unitate a ajuns Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, care a pus la dispoziția lui Manta și celor două college ale acestuia informațiile și documentele necesare. Cerința secretarului general al ANPC a fost comunicată de șeful DSP Gorj către Ministerul Sănătății.
Felix Manta a fost șeful CJPC Mehedinți înainte de promovarea la ANPC, în funcția de secretar general, pe timpul premierului Cîțu. Mehedințeanul este finul lui Adrian Duicu, fostul președinte al CJ Mehedinți, condamnat definitiv, în 2020, de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupție. Manta a fost și subprefect de Mehedinți.
Din 27 decembrie, secretarul general al ANPC conduce Comandamentul de Iarnă 2022 pentru Rânca și Gorj, o structură care a rupt pe genunchi HoReCa din județul nostru. În doar două săptămâni, așa zisul Comandament condus de Manta a amendat zeci de unități hoteliere, restaurante, patiserii, cofetării și fast food-uri din Gorj, cu amenzi drastice, pornind de la 10.000 de lei.
Măsurile care au însoțit amenzile au fost dure, așa că mai multe pensiuni din Ranca și hoteluri fiind închise chiar de Revelion, și puse, inexplicabil, apoi din nou în funcțiune. Este cazul pensiunii ”Cetina Rânca”, unitate închisă timp de patru zile.
După ce verificatorii de la Mehedinți, aflați sub umbrela ANPC, au paralizat Rânca, s-au mutat la Târgu Jiu. Au închis rând pe rând unități comerciale cunoscute, de la câteva ore la câteva zile și chiar pe termen nelimitat. Controalele s-au realizat fără comisari ai CJPC Gorj.
Cazați la Târgu Jiu, la o unitate încă necunoscuta, comisarii mehedințeni au avut „grijă” de patronii din municipiu, de la mic la mare, sub scuza unui control tematic dispus de șeful ANPC.
Cu siguranță, șeful ANPC nu a cerut ca verificatorii să facă valuri la DSP, dar Manta a făcut-o pentru că funcția îi permite să încerce să subordoneze și o instituție aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății.
Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, a menționat, marți, că nu știe ce s-a întâmplat înainte de venirea sa în instituție și a precizat că a pus la dispoziția secretarului general informațiile și documentele cerute. Manta și echipa mai poposește prin Gorj până pe 13 ianuarie.