Numărul accidentelor rutiere a scăzut, în România, cu aproape 20%, în primele opt luni ale acestui an. Și numărul persoanelor decedate în urma acestor evenimente este în scădere, arată statistica Poliţiei Române.
„În perioada 4 – 6 septembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la nivel național, s-au produs 45 de accidente grave de circulație (cu 51 mai puține), din care a rezultat decesul a 14 persoane (mai puțin cu 7) și rănirea gravă a altor 37 (mai puțin cu 55). Dintre acestea, două accidente grave de circulație s-au produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii vehiculelor implicate, soldate cu două persoane rănite grav. În primele opt luni ale acestui an, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu aproape 20%, cel al persoanelor decedate în urma acestor evenimente a scăzut cu peste 10%, iar cel al persoanelor rănite grav a scăzut cu 22%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române.
La nivel național, sute de șoferi care consumaseră alcool și 21 aflați sub influența substanțelor psihoactive au fost depistați de polițiști, în urma unei acțiuni de trei zile pentru prevenirea accidentelor rutiere.
„În perioada 4 – 6 septembrie 2020, polițiștii rutieri, sub coordonarea Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive.
În cele trei zile au fost efectuate 26.120 de testări pentru stabilirea prezenței în aerul expirat a alcoolului și 252 de testări pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14.116 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 499 au fost aplicate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 12.956 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 661 pentru nerespectarea altor acte normative ce privesc domeniul rutier. Totodată, au fost reținute 1.689 de permise de conducere, dintre care 499 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și 1.190 pentru nerespectarea altor norme rutiere”, se mai precizează în comunicatul Poliției Române.
Dintre cele 439 de infracțiuni constatate, 188 au fost pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, 21 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive și 230 pentru alte infracțiuni. De exemplu, duminică, a fost depistat în trafic un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Poduri, județul Bacău, sub influența alcoolului. Etilotestul a indicat 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Un alt bărbat a fost depistat în trafic, pe 4 septembrie, în timp ce se afla la volan, în localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, sub influenţa substanţelor psihoactive. Acesta consumase cannabis.