Șeful județului a fost prezent, săptămâna trecută, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde s-a desfășurat cea de-a doua întâlnire a Comitetului de Monitorizare al Programului Tranziție Justă. În urma discuțiilor, au fost aduse câteva modificări importante la FTJ. Cosmin Popescu spune că s-a renunțat la codurile CAEN, urmând să fie acordate finanțări pe domenii de activitate. În plus, pragul valoric minim pentru proiecte a fost majorat de la 5 milioane de euro pe proiect la 8 milioane de euro. “Cea mai importantă solicitare a fost reașezarea și regândirea codurilor CAEN cerute în discuțiile noastre cu mediul de afaceri în toată luna august și nu numai, pentru că au fost discuții, începând cu luna aprilie, de când au fost lansate la Târgu-Jiu primele 2 ghiduri la care s-a renunțat. Astfel că s-a renunțat la coduri CAEN și o să intrăm pe domenii de activitate care concordă cu regulamentul european și cu legislația națională, adică cea care nu respectă principiul DNSH. Astfel, că o să avem domenii de activitate multiple și, din ce am văzut eu, marea majoritate a operatorilor economici din Gorj care se gândesc să depună proiecte pe Fondul de Tranziție Justă vor fi eligibili. De asemenea, am cerut, tot la solicitarea mediului de afaceri din județul Gorj, o majorare a limitei maxime, a valorii eligibile, de la 5 milioane de euro la 8 milioane de euro. Bineînțeles, cu majorarea perioadei de eligibilitate și de sustenabilitate a proiectului de la 3 ani la 5 ani, bineînțeles, cu un număr mult mai mare de locuri de muncă, pentru că ne-am dat seama din discuțiile purtate cu operatorii economici, numai în acest fel, cu investiții mari avem asigurată preluarea unei mari forțe de muncă din județul Gorj. De asemenea, am solicitat ca autorizația de construcție să nu mai fie cerută la momentul depunerii cererii de finanțare sau la momentul semnării contractului de finanțare, astfel încât Comitetul de Monitorizare a fost de acord ca autorizația de construire să fie depusă la prima cerere de plată. Pentru că am văzut și noi ceea ce înseamnă anumite avize, autorizații pe parcursul emiterii autorizației de construire și dacă se cerea la cererea de finanțare, puneam în imposibilitate operatorul economic să poată semna contractul”, spune șeful județului. Cosmin Popescu anunță că, în luna decembrie, vor putea fi depuse primele proiecte pe Fondul de Tranziție Justă. Președintele Consiliului Județean Gorj afirmă că, în perioada următoare, va organiza întâlniri zonale cu mediul de afaceri la Târgu-Jiu, Motru și în toate orașele din județ pentru a populariza oportunitățile de finanțare. Firmele din industria alimentară, de construcții sau hotelieră sau care au ca acționar majoritar o femeie vor primi punctaj suplimentar, la proiectele depuse pe Fondul de Tranziție Justă.
0 1.411