
Preşedintele Nicuşor Dan a oferit o singură decoraţie cu ocazia Zilei Naţionale, veteranul de război, colonel (r.) Ion Vasile Banu.

Preşedintele Nicuşor Dan a oferit o singură decoraţie cu ocazia Zilei Naţionale, veteranul de război, colonel (r.) Ion Vasile Banu.
El a primit Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler.
”La 107 ani, domnul Ion Vasile Banu reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă dragostea de ţară”, argumentează preşedintele în mesajul transmis luni, precizând că este un gest simbolic, prin care aducem un omagiu întregii generaţii de eroi care au scris cu sângele lor destinul ţării noastre. ”Suntem şi vom rămâne datori să îi cinstim pe cei care au apărat cu preţul vieţii idealurile noastre de libertate, iar datorită lor trăim astăzi într-o Românie liberă, demnă, democratică şi europeană”, conchide preşedintele.