Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu un deficit de personal după ce peste o mie de angajați au ieșit la pensie în ultimele luni. Din această cauză, conducerea companiei a decis să-i reangajeze pe mai mulți dintre pensionari, însă acest lucru nu a rezolvat problema lipsei de personal. Posturile rămase neocupate sunt cele de tablotar, electrician și chiar de excavatorist, cu toate că, pentru ultima meserie, au fost făcute cursuri de calificare în ultima perioadă. „Pot să spun că, pe partea de energie, este vorba de oamenii din camera de comandă, de tablotari, este vorba și de alte meserii, dar aici se formează oamenii foarte greu și în timp îndelungat. Pe partea minieră, din punct de vedere al excavatoriștilor au fost făcute niște cursuri în această perioadă, cea mai sensibilă situație este a electricienilor care să aibă grupa trei și patru. Tot ceea ce se întâmplă ne arată că avem nevoie de cei 1800 de salariați pe perioadă nedeterminată. Înseamnă o siguranță și pentru dumnealor și sunt sigur că ar face față pe viitor la acest lucru”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
Zeci de angajări la CE Oltenia
Din cauza lipsei de personal, conducerea companiei energetice a apelat la cei care au ieșit la pensie și a decis reangajarea lor. Aproximativ 40 de persoane au revenit la locul de muncă după ce au fost pensionate, însă chiar și așa, numărul celor angajați nu este suficient pentru asigurarea fluxului continuu.