Ultima oră

Vezi aici cum s-a produs accidentul de la Izvoarele în care a fost implicată o autospecială a IPJ Dolj

Sesizare de accident rutier pe DN 66 Izvoarele, între o autospecială a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj și un autovehicul.

Din primele verificări a reieșit faptul că, în timp ce autospeciala se angajase în depășirea regulamentară a unui autovehicul care se deplasa pe raza localității, în aceeași direcție de mers, conducătorul autoturismului ar fi efectuat un viraj la stânga, acroșând autospeciala de poliție, care a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un cap de pod.

În autospecială se aflau doi polițiști din cadrul IPJ Dolj, care depuseseră reținuți în arestul IPJ Gorj și se întorceau la sediul poliției Dolj.

Unul dintre polițiști a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *