SocialUltima oră

Vezi care sunt câștigătorii concursului de la Țânțăreni

Consiliul Local/Primăria Comunei Țânțăreni, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Biblioteca Județeană ” Christian Tell” Gorj, Școala Populară de Artă Târgu Jiu, în parteneriat cu Școala Gimnazială Țânțăreni și Biblioteca Comunală Țânțăreni au organizat în data de 19 iunie 2022, la Florești, Țânțăreni, două evenimente culturale închinate împlinirii a 133 de ani de la intrarea în eternitate a lui Mihai Eminescu.

Primul eveniment a fost începând cu ora 11.00, cea de-a XIV-a ediție a FESTIVALULUI – CONCURS INTERJUDEȚEAN DE POEZIE ȘI CREAȚIE PLASTICĂ ”FREAMĂT DE CODRU”, eveniment la care au participat foarte mulți elevi.
Al doilea eveniment a fost FESTIVALUL – CONCURS AL ROMANȚEI, CÂNTECULUI ȘI DANSULUI POPULAR „SARA PE DEAL” EDIŢIA a XII-a, CU PARTICIPARE NAŢIONALĂ.
Probele Festivalului – concurs au fost următoarele:
– solişti de romanţă;
– solişti vocali de muzică populară;
– dans popular tradiţional/dans folcloric coregrafic.
6 ansambluri folclorice s-au prezentat pe scena de pe stadionul din Țânțăreni, iar în urma evoluției lor, juriul a acordat următoarele premii:
Secțiunea dansuri populare
Premiul I, acordat de Consiliul Local și Primăria Țânțăreni a fost câștigat de către Ansamblul “Segărceanca” din Segarcea.
Premiul II acordat de Consiliul Local și Primăria Țânțăreni a fost obținut de către Ansamblul Folcloric “Cheile Oltețului” din Polovragi.
Premiul III acordat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost obținut de Ansamblul “Flori de Soc” din Țânțăreni, grupa junior.
Premiul special acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost obținut de Ansamblul “Flori de Soc” din Țânțăreni, grupa senior.
Premiul special acordat de către Consiliul Local și Primăria Țânțăreni a fost obținut de Formația de dansuri a comunei Bechet “Bordeiașul”, Dolj.
Secțiunea romanțe
Premiul I acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a fost obținut de Cârlugea Larisa din orașul Rovinari.
Premiul II acordat de CJCPCT Gorj a fost obținut de Calotă Mirela din Urdari.
Premiul III acordat de Consiliul Local și Primăria Țânțăreni a fost obținut de Borș Carlos din Rovinari.
Premiul special acordat de Consiliul Local și Primăria Țânțăreni a fost redistribuit către secțiunea dansuri populare, fiind obținut de Ansamblul Comunei Dragotești.
Secțiunea solist vocal
Toate premiile de la această secțiune au fost acordate de Primăria și Consiliul Local Țânțăreni astfel:
Premiul I a fost obținut de către Cârlugea Larisa din Rovinari.
Premiul II a fost câștigat de Matei Elena Izabela din Târgu Jiu.
Premiul III a fost câștigat de Ruican Lucian din Segarcea, iar premiul special de către Bartic Petronela din Târgu Jiu.
Premiile au fost acordate de către Consiliul local și Primăria Țânțăreni și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button