Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, fostul prim-vicepreședinte al PNL Târgu Jiu, a contestat radierea sa din rândul liberalilor. În cazul în care nu va avea câștig de cauză, viceprimarul Bejinaru și-ar putea pierde mandatul de consilier local și, implicit, pe cel de viceprimar. „Pentru orice consilier, atunci când este exclus sau pleacă din partidul care l-a susținut, își pierde și mandatul. Noua versiune a Codului Administrativ spune că acest lucru se întâmplă atunci când nu mai există contestări, adică atunci când respectivul consilier contestă decizia de excludere sau de radiere din partid, atunci lucrurile rămân undeva în procedura prevăzută de contestare, inclusiv în instanță, și sunt cazuri în care, de peste un an, se derulează procedura aceasta, iar prefectul nu poate să constate încetarea mandatului, atâta timp cât nu există o decizie definitivă. Domnul Bejinaru a contestat în prima fază la partid“, a declarat prefectul județului Gorj.
0 144