
Un accident rutier s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Sărdănești, județul Gorj.
Din primele informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, mașina a rămas în șanțul de la marginea drumului, fiind avariată.
La fața locului au intervenit polițiști, care au început cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. De asemenea, oamenii legii au luat măsuri pentru fluidizarea traficului și efectuarea verificărilor specifice.
Deocamdată, nu sunt cunoscute informații oficiale privind existența unor persoane rănite sau cauza producerii evenimentului rutier.
Vom reveni cu detalii imediat ce autoritățile vor comunica informații oficiale.




